stelete care cad nu plutesc

Pe vremea cand eram eu un soi de tzanc, mare la inaltime dar mic la minte, in fiecare an de Cerbul de Aur cascam ochii cat cepele sa nu pierd ceva la tv. Ma uitam cu drag parca era o sarbatoare. Am ramas cu acelasi sentiment si acum. Doar ca pe vremea aceea cerbul avea niste coarne frumoase si arata a ...cerb.
Dar a venit vremea cand Televiziunea Romana a hotarat ca este cazul sa se modernizeze, sa dea o noua culoare cerbului si s-a gandit sa schimbe si sigla, adica pe domnu' cerb. Astfel la trimis frumos la pensie undeva in nordul tarii si a facut un casting pentru cerbi noi. Printre tinerii cerbi care mai de care mai frumos si pompos a scapat si o caprioara mai chioara de fel. Saraca, in timp ce se plimba pe holurile TVR-ului crezand ca este in padurea fermecata, a dat cu capu' peste un automat de cafea si s-a lovit atat de tare incat in jurul ei au aparut o groaza de stele aurii. In acelai moment statea la coada la cafea un domn care se ocupa probabil de casting (era si omu obosit avea nevoie de o cafea) si vazand caprioara cu stele in jurul capului a zis:"asta ne trebuie! ceva nou si inedit". Astfel a ajuns caprioara chioara noua sigla a Cerbului de Aur.



Mai in gluma mai in serios asta vad eu cand ma uit la Cerbul de Aur. Si o zic in fiecare an.
Voi nu ati vazut cum arata trofeul? O adunatura de ramuri care isi doresc sa reprezinte niste stele, caci stele chiar daca intr-o poza stau in aer, in lumea reala cu gravitate nu stau decat pe cer in aer, nu si pe o statueta.

Din cate imi amintesc, fosilele dinozaurilor se gasesc la 6 metri sub pamant, sub praf si alte chestii. Intr-adevar, fosilele sunt foarte apreciate, puse la muzeu si ingrijite. Ne invata despre trecut si istorie. Despre ce sa nu gresim in viitor. Dar atat. In general, prezentul si viitorul e al nostru, celor mai vii. Daca ti-a trecut vremea, e dragut sa te retragi cu glorie si sa incerci sa accepti ca ti-a cam trecut timpul, ca lumea se mai schimba.
Dar aici nu vorbim de oase, ci de compozitori si critici de muzica. Si despre festivalul acela de la malul marii, din orasul bunica.

Pentru ca acesta este un blog despre ce ii enerveaza pe nervii mei, nu stiu ce cred altii, desi tind sa ghicesc, iata ce ma roade pe mine: care e problema dinozaurilor din Romania cu Marius Moga? A compus melodii comerciale? V-a obligat cineva, doamnelor si domnilor fosile, sa le ascultati?
Dupa, sau printre melodiile comerciale, pe care nu le apreciez defel, a compus si melodii cu adeverat frumoase. Ca de exemplu "Cine iti canta", melodie care a participat la Mamaia. Dar pe asta nu o apreciem. Pai cum sa facem asta? Daca o premiem cum merita, asta inseamna sa recunoastem talentul domnului compozitor. Iar asa ceva nu este posibil, ar insemna ca noi fosilele sa trecem la locul nostru, acolo la muzeu, la admirat si tacut si sa lasam locul altora, care inteleg ca exista atat comercial, cat si de calitate, asa cum exista oameni si oameni!

Poate s-au schimbat vremurile, poate merita un premiu castigat pe cinstite si nu tot felul de premii adiacente (si acestea date din desteptaciunea unor oameni care stiu sa aprecieze, dar nu pot influenta mersul "natural" al lucrurilor)

Despre capota indragostita de parbriz

Printul meu din basm real nu are un cal alb. De fapt cred ca mi-ar fi chiar incomod sa stau asezata intr-o parte intr-o rochie alba lunga pe un cal, fluturand cu pletele in vant. In rpimul rand, pentru ca imi este frica de cai, nu de ei ca animale ci mai mult de mine stand cocotata acolo la o inaltime considerabila si in al doilea rand pentru ca mi se pare extrem de incomod. Prefer o masina. Stiu nu este prea "eco", dar nu cred ca ar fi nici prea sigur sa alerg cu calu pe DN1 in fiecare weekend.

Asa ca printul meu are un Cielo cu care ne deplasam alene pe DN1 directia castelul din Campina. Undeva pe la sfarsitul drumului, stand noi de vorba despre nemurirea sufletlui pe acordurile romantice ale sforaitului de catel aud trosc. Nu orice fel de trosc ci un trosc cu multi decibeli urmat de chhr, sunet specific unui parbriz care se crapa. Cand ma uit in fata, nimic! negru! Ma uit mai bine imi dau seama ca ne-a sarit capota pe parbriz imbratisandu-l cu multa iubire ramanand lipit acolo. Toate bune si frumoase doar ca tot ce vedeam in fata era negru. Al meu print, pentru ca este destept! a facut ce a facut s-a uitat pe sub parbriz a franat usor si a reusit sa traga pe dreapta.

Prima reacte: sa rad sau sa plang? le-am facut pe amandoua in acelasi timp ca o dudie cu inima slaba ce sunt.
Concluzia? ne luam masina noua.

Cum sa fii unic

...zici ca nu vrei si nu esti unic, apoi faci pe desteptu'

Trend "plasticos"

Dupa pitzipoanca.org, care este o sursa de ras pentru zilele negre, se pare ca s-a lansat un trend pe care l-as numi "nu ne plac pitzipoancele". De la Mircea Radu, la Neatza cu Razvan si Dani pana la Vama care a lansat noul single, pe aceasi tema, "E plin de fete" cu toti blameaza acest nou gen al "sexului frumos" (mai bine zis sexul "plasticos"). Cu toate astea, domnisoarele cu pricina se incapataneaza sa apara ca ciupercile dupa ploiae oriunde arunci un ochi. Asta e, cand femeia stie ce vrea, nu-i mai scoti din cap nimic, nici macar cu ironie, sarcasm si glume directe.

Apropo, pe vremea cand inca locuiam acasa, si ma machiam si eu ca orice fata (trecuta de 15 ani) tata se uita uneori la mine, cum ma chinui eu cu pensulita aia mica sa trag umbre pe pleoapa. Imi zicea adesea: "auzi nu vrei sa iti aduc bidineaua din beci? cred ca merge mai repede asa". Se pare ca aceste fete au urmat sfatul glumet al tatalui meu.
Asa ca, draga tata, se pare ca ai lansat un trend fara sa vrei.

Tata & fiul la concert U2

Mai demult, cam acum o saptamana fara o zi, mi-am luat boccleuta in spate si m-am dus la concert U2. Cum am ajuns acolo, cu ce avion, sau mai bine zis, cum era sa nu ajung acolo povestim mai tarziu.

Iata-ma pe strazile din Milano. Cum am ajuns la 5 iar concertul incepea la 8, ne-am zis, caci eram mai multi (un fel de cei 3 muschetari) sa mergem sa vizitam centrul. Asa ca am luat un tramvai, foarte asemanator cu cele din tara noastra si tupa tupa in centru. Cateva piruete in piata si in Dom, doua pizza (nu la fel de bune ca cele din imprejurimile unde locuiam) mai tarziu ne-am urcat inapoi in tramvail cu nr 16 si dusi am fost catre San Siro. Calatoria a durat muuult datorita traficului Italian. Asa ca pe la 8.40 alergam in jurul lui San Siro sa gasim poarta. Control 0 la genti (adica am intrat cu aparatul foto si ce mai aveam in geanta (Haribo)) nu si la bilete, pe care le-au: scanat odata, rupt la intrare, rupt pe scari si intr-un al loc, nu imi mai amintesc unde.
Fuga, fuga pe scari, nu se mai termina, hopa se vede o lumina!
Iesim afara, ma uit in stanga, oameni pana la cer, in dreapta, oameni pana la cer, inainte si in spate- oameni pana la cer. 90.000 de oameni adunati la un loc sa vada U2. Valuri peste valuri, caci formatia nu apruse inca. Cautam locurile gasim usor (ca de aia exista o suta de milioane de porti) ne asezam. Poze, poze, poze, si concertul incepe. Cantat, urlat, aplaudat, fluierat (cine poate), poze, poze, poze.

In fata mea un om cu baitul la concert. Baiatu avea pe la 14-15 ani taica-su nu stiu ca nu prea i-am vazut fata. Cand incepe sa se insereze scoate baiatu' un spray si incepe sa se dea- pe maini, pe picioare pe fata. Spary anti-tantari. Ma loveste un miros de chimicale, ma chinui sa respir fara succes. Cel de-al treilea muschetar de langa mine avea acelasi probleme. Respira da nu intra aer in plamin ci toxine. Ne apuca rasu, cand copilu ii da spray-ul tatalui. Fas, Fas pe maini si picioare, inca o duhoare de toxine, cad pe scaun, lesin, mor, inviu (exagerez). Dupa 5 minute dipsare si duhoare.

La nici 10 minute, tatal & fiul se aseaza pe scaune. Cotrobaie fiul ce cotrobaie in ghiozdan si scoate dintr-o cutie de plastic (din alea de iti da 10 la 3 lei la Ikea) doua sandwich-uri ambalate in staniol si celofan. Unul pentru el unul pentru tata. Mananca amandoi cuminti sandwich-urile cu salam (timp in care, dupa ei, ai fi zis ca U2 s-a oprit din cantat, nu mai zice nimic, pauza), apoi se ridica din nou iar tatal se preface ca se distreaza la concert.
Nu va mai zic ca amandoi aveau tricouri identice, originale cu U2. Nice...

In fundul mintii mele s-a derulat un film. O vedeam pe sotia/mama cu coc, stand in buctarie preparand sandwichuri. Apoi le pune in rucsac le da si spray-uri anti tantar si le zice in Italiana: sa nu veniti cu ele acasa, sa va dati cu spray, ca cine stie ce tantoroi nebuni umbla pe acolo.
La intoarcere le-a controlat ghiozdanele, a vazut ca au mancat tot, a cantarit spray-ul, era folosit exact atat cat trebuie. Bravo baieti sunteti cuminti. V-ati distrat bine puisorii lui mama?

Trecand peste acest episod amuzant, concertul a fost de vis. Nu exista cuvinte care sa descrie nici macar o bucatica din ce s-a intamplat acolo, asa ca nu am sa ma chinui.

Untul si Murphy

Ma duc la frigider. Il deschid. Caut untul. Il gasesc. E cam galben da ma rog...
Ma duc la masa. Caut un cutit. Intind un pic de unt pe paine. Pun untul pe colutul mesei...untul pica...untul se loveste de genunchiul meu... untul cade pe spate!!! Adica cu staniolul in jos! YAAYY!
Se pare ca Murphy inca doarme...puhh somnorosul! Sau poate are alt fus orar?

Meine Katze sufera de matze...

Nu's pesimista de fel, de ce as fi? In nici un caz nu vreau sa atrag pe Murphi in viata mea mai mult decat este necesar.
De fapt cred ca viata are un simt al umorului usor dubios cu tente foarte sarcastice.
Astazi s-a gandit sa imi faca mie o gluma.
Zice viata: "Hehe stiu ca a lucrat de 2 zile la zboruri si care are mailul plin de rezervari, confirmari, anulari. Ia sa dam un sut la mail, sa dea un pic pe spate! Hehe"
Si asa s-a intamplat. Mail a dat pe spate, eu am cazut sub masa. Mail nu s-a mai deschis, eu am deschis usa sa fug in lume.
Pana la urma era doar o gluma vietii, dupa un restart sanatos au revenit toate la normal: mailu' si pulsu' meu.
Ca tot ziceam de Katze:
Meine Katze sufera de matze
Doctor a venit
Katze a murit
Doctor a plecat
Katze a inviat

Cine o fi gandit-o si pe asta...nu stiu!

Cablul TV - o acadea care se topeste la apa

Afara ploua, e furtuna, mie imi place. Dar oare iara pica minunea de cablu numai pe motiv de furtuna?

Mai bine plimbati ursul de lesa prin Sinaia

Intr-o dimineata devreme de tot, adica pe la pranz, dupa un sir de treburi “calcularicesti” m-am hotarat sa fac ordine. Si nu oriunde, adica in baie sau buctarie, unde se intampla sa fie ceva ordine uneori, ci in camera/grota.

Asa ca m-am echipat cu rabdare si am inceput. Ca sa nu ma plictisesc chiar de tot mi-am zis eu, sa dau drumul la TV. Dau pe un post de stiri, ca asa se poarta (oricum pe Jetix nu era nimic interesant). Hop ce vad. O jurnalista “agresata” verbal de Basescu. Stupid, da’ fie (asta e, daca nu mai se violeaza babe prin sate ce sa dea la tv). Stirea e stire ca de aia e stire, dureaza 3 minute deci ar trebui sa scap ieftin. Insa domnisoara prezentatoare anunta o emisiune pe tema asta cu 3 invitati speciali. O tanti tanara din presa, un nenea tanar din partd si inca o tanti cu nu stiu ce ocupatie interesanta. Zic “auleu” da unde e telecomanda? Telecomanda nicaieri, cine stie pe unde a fugit din cauza haosului din camera. Asa ca las pe postul ala (abia mai tarziu mi-am amintit ca TV-ul nostru are si butoane mici si simpatice care se folosesc in caz de urgenta- evadarea telecomandei, greva celor doua baterii, etc). Si uite asa am ascultat eu o ora cum Basescu i-a spus domnisoarei ca e mai rau ca securtitatea pe vremuri, ca ea defapt isi facea doar treaba, adica sa stea in nasul lui Basescu cu microfonul cand acesta se plimba cu primarul din Tulcea pe strazile Tulcene si ca etc, etc, etc. Ba nu, ca Basescu era mandru ca era ziua steagului zice domnu din partid (?!?!)

Nu o mai lungesc ca nu are rost. Trag doar concluzia. Nu prea ma intereseaza ca Basescu s-a luat de domnisoara cu pricina. Defapt de aia nu mai pot eu. Si probabil jumate de Romania. Preferam sa aud ceva interesant. De exemplu ce mai face Obama. Sau Bin Laden. Sau cum nu mai creste graul ca e seceta. Sau cum se plimba ursu prin Sinaia. Orice! Dar nu!

Freddie Mercury and Michael Jackson

Caci uni oameni vor sa fie speciali- dar devin stupizi

Dar sa revenim la ce ultima picatura care m-a facut intr-un final sa deschid acest blog. Tot cautand una alta despre Michael Jackson am dat peste un articol scris de un anumit domn, cum ziceam si mai devreme, de pe un site de stiri.
Nu cred ca se pot aduce destule omagii la adresa lui MJ si nu cred ca se pot scrie prea multe. Dar cred ca prin toate articolele, se pot pierde multe dintre ele. Asa ca acest domn, probabil ca a dorit sa fie original. Cu siguranta nu a fost singurul, numai ca eu pe asta l-am prins.
Am inceput sa citesc articolul. Incepea normal. Am continuat. Incepea sa intepe. Deja pe la sfert m-am oprit. Simteam cum creste tensiunea si chiar daca o am mica, prefer sa o las la cotele ei normale. M-am oprit, i-am lasat domnului un comentariu, pe care nu il va citi pentru ca mai sunt acolo sute de comentarii (macar o sa il citeasca domnu’ cu aprobatu na sac!) si m-am infuriat.
Ieri Double D imi zicea ca oricine cu un pic de cunostinte muzicale apreciaza muzica lui MJ. Aprob si copiez aceasta remarca.
Vreau sa ii spun domnului ca este chior si un pic cam surd. Chior, pentru ca nu vede ce miscari a creat MJ. Sau poate dansu sa faca Moonwalk, piruete si sa stea pe varfuri? Cine stie, o fi putand, da nu are cui sa demonstreze. Da’ chiar daca poate, nu el a inventat aceste miscari. Ada ca, tacere domnule, ca te agiti degeaba.
Surd, pentru ca nu pot intelege cum nu poate aprecia macar ce a reusit sa faca MJ cu muzica lui. Cred orice fel de muzica, atata timp cat nu e manea (si cei care au de gand sa comenteze pe aceasta tema sa se abtina ca nu e de interes). Trebuie respectat oricine care a adus schimbari si a fost o legenda in genul lui muzical (chit ca e Freddie Mercury, Elvis Presley, Beatles, MJ, Angus Young sau cei trei Immortal(i)- pe care, sa ma ierte domnii cu plete, dar nu mai stiu cum ii cheama). Domnule draga, acel articol este o mare insulta catre toti fanii MJ, catre toate numele date acolo, care il regreta pe MJ, chit ca e vorba de Madonna, Constantiescu sau mamaia de la colt.
Domnule cu articolul, nu ai reusit decat sa te faci de ras.

Unii oameni nu ar trebui sa moara niciodata

Acum de curand, foarte de curand, dormeam. Era 10 dimineata iar eu dormeam. M-am trezit m-am spalat pe dinti. Urma sa mananc. Fara mancare de dimineata ma transform intr-o specie de monstrulet bizar si haotic cu apucaturi adolescentine, nevrotice si paranoice. Dar inainte de mancare trebuie baut un pahar mare cu apa. Asa ca in timp ce inghiteam cu greu la apa rece, suna telefonul. Nu ala al meu obisnuit ci ala de pe care ma suna numai mama. Da, am un telefon pe care ma suna numai mama. Uneori si tata.

Zice mama: vin la cafea cu tata, 10 minute, ca plecam acasa (acasa nu e aici in orasul asta ci in unul mai normal la cap si de multe mii de ori mai frumos). Bine. Bag o chifla cu salam si cascaval pe gat (noroc ca era facuta de mai demult), matur repede, arunc vase murdare in chiuveta si ma prefac a fi bucurosul chirias a unei case curate.
Vine mama si tata. Le dau cafea, zahar, lapte, scrumiere si tot ce era neceasar. Intre timp prietena mea optimista, numita aici Double D, caci asa se va numi ea mereu pe blogul acesta, imi da un link cu Michael Jackson. De ce, ma intrebam eu nu stiu, aflu mai tarziu. Vede mama si ma intreaba ce parere am ca a murit Michael Jackson. Eu ma uit la ea, ea se uita la mine, ma uit la iubitul meu, el se uita la mine, ma uit la tata, el se uita la mine, se uita iubitul meu la mama si la tata si ca sa nu o mai lungim dupa multe momente creierul meu percuteaza informatia socanta tocmai primita.

Poftim?

Mama imi explica ce s-a intamplat azi noapte, in timp ce eu probabil dormeam.

Aici se incheie partea usor amuzanta de mai sus. Si iarasi, am mai spus-o, uite cum viata ti se poate da peste cap intr-o singura clipa

De fapt in momentul acela am intrat in stare de soc. Parca mi-a picat cerul in cap. Cum sa moara o legenda? De ce a mai murit o legenda? Inca o legenda pe care nu am apucat sa o vad live? Nu am destule cuvinte de lauda pentru acel om. Nu pot sa descriu cat de frumoasa era muzica lui. Cat de mult bine a facut cu anumite melodii. Cati oameni a inspiriat cu dansul lui. Cata speranta a dat, cate bareiere a depasit, cate principii absurde a rupt. Acest demontreaza, pentru ca nu se poate vorbi la trecut de el, cum ca totul este posibil.
Mereu mi-am spus: singurul regret pe care il am in viata este ca nu l-am vazut pe Freddie Mercury, omul pe care il admir cel mai mult, live intr-un concert. Acum pot spune ca regret faptul ca nu l-am vazut nici pe Michael Jackson.
Ultimele cuvinte: Uni oameni nu ar trebui sa moara niciodata.

Introducere introductiva

Fiind un om cu mult bun simt in mine, ma dereanjeaza pe parcursul unei zile, unei saptamani sau unei luni, mai multe lucruri care mi se intampla, probabil, cand imi este lumea mai draga. Asa ca, pentru a nu-mi mai enerva nervii, pe care am hotarat sa ii numesc colonia Tikki, am sa imi deschid acest blog, ca sa vada, cine are chef sa vada, ce ma enerveaza pe mine. Sau ce ma bucura.

Mai demult, in vremuri nebune si bune, am avut un blog pe care ma distram impreuna cu colegii de birou. Era numai al nostru. Intr-o zi, dupa o groaza de nebunii enumerate, blogul a murit, brusc, pentru ca lumea se mai maturizeaza uneori si se apuca de lucruri serioase (ca de exemplu gatit, facut copii, frecat pardoseli). A ramas in stand by, acolo undeva in lumea blogurilor incepute si uitate.
De atunci sufar enorm, ma tavalesc pe jos de plans si sparg un set de farfurii chinezesti atunci cand imi trece ceva prin cap si nu am unde sa scriu.
Trebuie sa ii multumesc unui domn, de pe un site de de stiri, care isi zice fierinte, pentru ca m-a enervat asa de tare pe un subiect, incat am zis gata! E timpul pentru un blog.

Asa ca primul post, primul e dupa acela de introducere, adica nu asta ci cel care urmeaza, care vine imediat ce il termin pe acesta ii este dedicat domnului.