Din cate imi amintesc, fosilele dinozaurilor se gasesc la 6 metri sub pamant, sub praf si alte chestii. Intr-adevar, fosilele sunt foarte apreciate, puse la muzeu si ingrijite. Ne invata despre trecut si istorie. Despre ce sa nu gresim in viitor. Dar atat. In general, prezentul si viitorul e al nostru, celor mai vii. Daca ti-a trecut vremea, e dragut sa te retragi cu glorie si sa incerci sa accepti ca ti-a cam trecut timpul, ca lumea se mai schimba.
Dar aici nu vorbim de oase, ci de compozitori si critici de muzica. Si despre festivalul acela de la malul marii, din orasul bunica.

Pentru ca acesta este un blog despre ce ii enerveaza pe nervii mei, nu stiu ce cred altii, desi tind sa ghicesc, iata ce ma roade pe mine: care e problema dinozaurilor din Romania cu Marius Moga? A compus melodii comerciale? V-a obligat cineva, doamnelor si domnilor fosile, sa le ascultati?
Dupa, sau printre melodiile comerciale, pe care nu le apreciez defel, a compus si melodii cu adeverat frumoase. Ca de exemplu "Cine iti canta", melodie care a participat la Mamaia. Dar pe asta nu o apreciem. Pai cum sa facem asta? Daca o premiem cum merita, asta inseamna sa recunoastem talentul domnului compozitor. Iar asa ceva nu este posibil, ar insemna ca noi fosilele sa trecem la locul nostru, acolo la muzeu, la admirat si tacut si sa lasam locul altora, care inteleg ca exista atat comercial, cat si de calitate, asa cum exista oameni si oameni!

Poate s-au schimbat vremurile, poate merita un premiu castigat pe cinstite si nu tot felul de premii adiacente (si acestea date din desteptaciunea unor oameni care stiu sa aprecieze, dar nu pot influenta mersul "natural" al lucrurilor)

Despre capota indragostita de parbriz

Printul meu din basm real nu are un cal alb. De fapt cred ca mi-ar fi chiar incomod sa stau asezata intr-o parte intr-o rochie alba lunga pe un cal, fluturand cu pletele in vant. In rpimul rand, pentru ca imi este frica de cai, nu de ei ca animale ci mai mult de mine stand cocotata acolo la o inaltime considerabila si in al doilea rand pentru ca mi se pare extrem de incomod. Prefer o masina. Stiu nu este prea "eco", dar nu cred ca ar fi nici prea sigur sa alerg cu calu pe DN1 in fiecare weekend.

Asa ca printul meu are un Cielo cu care ne deplasam alene pe DN1 directia castelul din Campina. Undeva pe la sfarsitul drumului, stand noi de vorba despre nemurirea sufletlui pe acordurile romantice ale sforaitului de catel aud trosc. Nu orice fel de trosc ci un trosc cu multi decibeli urmat de chhr, sunet specific unui parbriz care se crapa. Cand ma uit in fata, nimic! negru! Ma uit mai bine imi dau seama ca ne-a sarit capota pe parbriz imbratisandu-l cu multa iubire ramanand lipit acolo. Toate bune si frumoase doar ca tot ce vedeam in fata era negru. Al meu print, pentru ca este destept! a facut ce a facut s-a uitat pe sub parbriz a franat usor si a reusit sa traga pe dreapta.

Prima reacte: sa rad sau sa plang? le-am facut pe amandoua in acelasi timp ca o dudie cu inima slaba ce sunt.
Concluzia? ne luam masina noua.